Crizele politice și economice ale Europei interbelice au creat un teren favorabil pentru apariția mișcărilor autoritare. În Italia, fascismul s-a prezentat drept o soluție la instabilitatea liberală, iar în Germania, național-socialismul a exploatat resentimentul față de Tratatul de la Versailles și frica de comunism.
Discursurile acestor mișcări au mizat pe tema unității naționale și pe ideea unui conducător providențial capabil să redea demnitatea colectivă. O parte semnificativă a populației a perceput regimurile respective ca forme de „salvare” politică, nu ca abateri de la democrație. În ambele cazuri, manipularea simbolurilor și a fricii sociale a avut un rol esențial în obținerea și consolidarea puterii.
Analiza mecanismelor prin care regimurile fascist și nazist au câștigat legitimitate publică poate oferi un reper pentru înțelegerea raportului dintre criză și autoritarism.
Textul integral poate fi consultat pe Facla.ro.
Cultură și politică 